Deoarece se leaga bine de subiectul Karma
dar si datorita vizitei de ieri a unei frumoase perechi, azi m-am decis sa tratez acest "infernal subiect", generator de mari confuzii.
Odata in plus si datorita faptului ca este iarasi unul din subiectele muuult discutate si la fel de mult...neintelese.
Libertatea, ca multe notiuni, are o infinitate de perceptii POSIBILE, datorita nivelului de la care o "privim", desigur nivel vibratoriu sau al constientei constiintei. RAPORTAT LA MINTE, libertatea are atat de multe perceptii cate entitati intrupate sunt, inmultit cu numarul de "masti/roluri" pe care fiecare dintre ele le joaca. Vorbim deci de cateva sute de miliarde de acceptiuni. Ca sa putem totusi sa ne intelegem si deoarece acest blog se defineste ca loc unde incercam sa VEDEM ce anume NE DESPARTE DE PUNCTUL ZERO, din propria noastra experienta, va trebui sa ne limitam la a VEDEA doar LIBERTATEA IN ADEVAR. Majoritatea celor ce citesc aceste postari, cel putin PRETIND ca doar ADEVARUL CEL MAI INALT ii intereseaza. Cum se vad, in ADEVAR, aceste pretentii, prefer sa ma abtin sa va mai spun...
O imagine destul de aproape de adevar, dar din pozitia de constiintza semiconstienta, sugereaza autoarea cartii "jocul vietii si cum sa-l joci", carte scrisa pe la jumatatea secolului trecut. Eu am postat-o in urma cu ceva vreme pe un site dedicat cunoasterii, tocmai deoarece sugereaza entitatii AFLATE IN EXPERIEMNTUL VIATA, o viziune mai corecta privind posibilitatea reala de a face optiuni in viata.
Linkul este acesta si sfatuiesc pe cei care nu au parcurs-o inca sa o faca:
jocul vietii si cum sa-l joci
Desigur, pentru a o accepta, nivelul de constienza trebuie deja sa fie destul de ridicat. Si desigur nu ma refer aici ca nu ar putea fi inteleasa din cei 5% minte constienta, dar stiu deja foarte multi care o cunosc bine si totusi subconstientul face total abstractie de ea, semn ca "lectia nu a fost cu adevarat inteleasa". Proba va fi intotdeauna facuta de "lectiile de viata" pe care inca le parcurgem fiecare.
Filozofand putin asupra termenului, el vine ca si sentiment/senzatie desigur din structura Sinelui, doar ca este preluat de minte, ca si alte notiuni, iubirea spre exemplu, si coborat intr-o "armonica" aflata la indemana interpretarilor ei. Ce se obtine de aici veti sesiza cu usurinta la...oglindirile voastre in ceilalti. Numai la voi, desigur NU. Si asta deoarece sunteti implicati in acea experimentare a "libertatilor voastre".
Oricum, extrapoland putin, nu putem sa nu vedem unde ne-a dus iluzia liberului arbitru: am crezut ca avem dreptul sa schingiuim natura, sa chinuim animalele si oamenii care ne pareau mai slabi competitori decat noi ne defineam a fi, am tot facut "scenarii" despre cum "ar trebui sa fie" lumea si viata, facand abstractie totala de faptul ca noi aici jucam un joc ale carui reguli NU POT FI EVITATE, daca avem pretentia de a nu tot fi...looser-i. Pentru simplul motiv ca...nu noi am creat jocul !
Orice obiect nou achizitionam, prima "responsabilitate" pe care ne-o asumam este sa citim, sa luam la cunostiinta despre "modul de intrebuintare", nu? Cel putin "producatorul" se ingrijeste sa ne avertizeze de rigorile pe care ni le asumam DACA NU TINEM CONT de ceea ce el, ca producator, ne-a pus la dispozitie. S-ar presupune ca Creatia nu are "mod de intrebuintare" care sa ne asigure "buna functionare"? Sau s-ar putea presupune ca "cel mai complex echipament din Creatie" este si cel mai...arbitrar de utilizat?
Mai la obiect as putea spune ca "liberul arbitru" este instrumentul pus noua la dispozitie...pentru a putea..."gresi". Si cum "greseala" nu exista, inseamna ca rolul ei este acela de a face posibila experienta. Cum?
Desigur prin a ne indeparta de ADEVAR. Daca insa ne-am maturizat si de acum consideram cA experienta ne-a fost de ajuns, este cazul sa ne re-apropiem de ADEVARUL care noi SUNTem, tocmai alegand mereu...ALEGEREA. Pentru ca daca ai calitatea/calificarea/ATENTIA/vibratia sa observi, va trebui sa recunosti ca in fiece moment viu este LIMPEDE CARE ESTE ALEGEREA DE FACUT.
Revenind la frumoasa pereche de ieri, nu se putea sa nu observ un cliseu des intalnit si aflat in "karma colectiva": fata se afla aparent intre doua "iubiri". Prima, desigur, dateaza de la varsta frageda si in ea se regaseste aspectul psihologic "tata" sau "protector", acela care pare ca asigura securitatea si certitudinile vietii, "adapostul", "caminul", -varianta mult privita de mine de-a lungul a multi ani de zile...acel "acasa"...El pare ca este sprijinul la greu, persoana "inteleapta si ingaduitoare", care a vazut si inteles si acceptat multe...
Nici nu mai conteaza ca relatia nu are un ACUM viu, ca acolo nu se mai traieste nimic altceva decat un respect, o anume consideratie pentru un "trecut" oricum mort, privit din pretentia de "inima" a mintii acolo este iubire...Si sa ma ierte inimioara care a fost ieri aici, daca crede cumva ca vorbesc exact despre ea. De fapt eu ma refer la un cliseu aflat in subconstientul colectiv si pe care l-am regasit intr-o varietate mare de manifestari cu aspect "personal", unde fiecare putea sa jure ca este "drama vietii lui/ei". Va dezamagesc, nu traiti nici macar ceva "personal" ci o reflectie a unui sablon din subconstientul colectiv, in care va gasiti "prinsi" din propria neatentie, din perceptia hipnotica pe care va mai permiteti inca sa o aveti. Si acum in mine sa gasesc urme adinci lasate cam de o astfel de perceptie, al carei "beneficiar indirect" am fost.
Pentru toti cei aflati intr-o aparent astfel de dilema, va asigur eu si orice minte luminata vreodata, ca IUBIREA se caracterizeaza prin a fi VIE, in exact momentul viu, ACUM. Orice pretentie de iubire care are argumentele in trecut sau in viitor e doar vis al mintii, si inca unul pe care eu il definesc a fi cosmar.
IUBIREA parteneriala este rezulatatul si nu motivul interactiunii intre feminin si masculin, care interactiune DACA NU MAI ESTE, iubirea a fost o iluzie a mintii si a fost consumata.
Care e legatura cu "liberul arbitru"? Pai este evident ca acea pretentie de iubire a mintii nu pemite manifestarea unei iubiri a inimii si aici putem "vedea" doar si alege din limpezime sau chiar din temperatura relatiei barbat/femeie, care demonstreaza viul in acum. Sau ne putem ascunde in spatele "libertatii de a alege" si sa optam pentru non-viata, cum ades se petrece. De ce?
Din simplul motiv ca, pentru minte siguranta aceea iluzorie capatata prevaleaza in fata oricarei alte valori. Pentru a ne ascunde noua insine ADEVARUL, le denumim pe ambele "iubiri" si apoi spunem ca "simtim noi" cum ca una este riscata, -adica nu a fost validata de timp- in timp ce cealalat are valoarea statorniciei...chiar de e moarta. Uneori, ca lucrurile sa fie si mai puternic ascunse, dam vina pe existenta unuia sau mai multor copii, fara sa acceptam ca moartea ii va amprenta si pe ei cu non viata dintre partenerii presupusi. Si aici sunt foarte multe exemple de exercitii de viata ...partiale.
Am sa va mai exemplific cu un fapt din viata mea. In urma cu cca. zece ani m-a atras foarte mult ideea de a deveni bretarian. Stiam ca nu trebuie sa fac aceasta alegere din minte. Ceea ce nu eram atat de convins, pe cat aveam sa devin, era faptul ca emotionalul nu avea sa imi permita experimentul pana la capat. Asa ca degeaba ajunsesem sa imi rezum hrana la cinci boabe de strugure pe zi, cu o bucurie imensa ca experienta, pentru ca apropiindu-se Craciunul aveam sa aflu cat de 'importante" erau ...sarmalele in viata mea. Au trecut anii si mi-am mai propus bretarianismul cand energetica fiintei, bazata pe o sexualitate inalta si sustinuta, mi-ar fi permis accesul la aceasta realizare. Dar iar nu avea sa se realizeze, deoarece parteneriatul meu de atunci nu era suficient de constant, ca prezenta. Si cum toata Creatia este doar o alcatuire energetica si vibrationala, eu tot crescand in vibratie, acum ma aflu iar intr-o situatie imposibila. De cateva luni am o minunata partenera, si prezenta si deosebit de constienta si deschisa unei sexualitati inalte. Ca atare nivelul meu vibrational nu numai ca este foarte inalt, dar in mod constant creste.
Ea a parcurs cu o determinare uimitoare etapele de la semiconstienta la constienta, a reusit sa minimizeze atat valoarea subconstientului cat si a corpului emotional in experienta ei si a ales sa treaca la...bretarianism. Din punct de vedere vibrational, pentru punctul in care ea se gasea, a fost o experienta atat utila cat si fezabila. Ca atare acum eu ma aflu langa o partenera care de mai bine de o luna a devenit bretarian in timp ce eu, chiar daca timp de zece ani mi-am dorit aceasta experienta, acum NU MI-O MAI POT PERMITE. Degeaba as invoca eu liberul arbitru si in baza lui as alege sa nu ma mai hransec dens, aportul de vibratie adus de parasirea hranei la nivelul la care eu vibrez ar corespunde parasirii vehiculului fizic, care nu ar rezista ACUM la asa o crestere brusca. Pentru ca bretarianismul este o CALE DURA de ridicare a frecventei.
Ce am vrut sa explic prin asta este faptul ca DA, alegerile ne stau la dispozitie PERMANENT. Dar daca nu avem limpezimea sa vedem si consecintele acelor alegeri, uneori pentru experimentator urmeaza efecte care distrug oportunitatea pentru care am venit. Si nu ca destruparea noastra ar fi o catastrofa in Creatie, dar insist sa nu uitam ca NU DEGEABA SUNTEM AICI, si ca nu am venit doar ca sa avem...de unde pleca.
Chiar ne amuzam aseara, facand masuratori radiestezice, cat de perfect suntem inlantuiti, in Creatie, fara a fi si constienti de asta mereu. Pentru ca eu sa pot reaborda, fara "risc", hranirea cu prana ar mai fi necesar ca in planul acesta sa mai existe minim patru entitati care sa vibreze pe minim frecventa mea si sa aiba minim acelasi punct de constienta. Cam asa arata Legile Creatiei, acelea care de cele mai multe ori nici nu banuim cat de mult ne fac viata.
Dar pentru cel care chiar vrea un exemplu de carte care sa-l lamureasca cum e cu "liberul arbitru" in Creatie, ii sta la dispozitie o carte scrisa la inceputul secolului trecut, de un autor ramas anonim, dupa stiinta mea. Cartea se numeste "Viata Impersonala" si ma voi stradui sa va dau un link pentru downloadare.
viata impersonala
Odata in plus si datorita faptului ca este iarasi unul din subiectele muuult discutate si la fel de mult...neintelese.
Libertatea, ca multe notiuni, are o infinitate de perceptii POSIBILE, datorita nivelului de la care o "privim", desigur nivel vibratoriu sau al constientei constiintei. RAPORTAT LA MINTE, libertatea are atat de multe perceptii cate entitati intrupate sunt, inmultit cu numarul de "masti/roluri" pe care fiecare dintre ele le joaca. Vorbim deci de cateva sute de miliarde de acceptiuni. Ca sa putem totusi sa ne intelegem si deoarece acest blog se defineste ca loc unde incercam sa VEDEM ce anume NE DESPARTE DE PUNCTUL ZERO, din propria noastra experienta, va trebui sa ne limitam la a VEDEA doar LIBERTATEA IN ADEVAR. Majoritatea celor ce citesc aceste postari, cel putin PRETIND ca doar ADEVARUL CEL MAI INALT ii intereseaza. Cum se vad, in ADEVAR, aceste pretentii, prefer sa ma abtin sa va mai spun...
O imagine destul de aproape de adevar, dar din pozitia de constiintza semiconstienta, sugereaza autoarea cartii "jocul vietii si cum sa-l joci", carte scrisa pe la jumatatea secolului trecut. Eu am postat-o in urma cu ceva vreme pe un site dedicat cunoasterii, tocmai deoarece sugereaza entitatii AFLATE IN EXPERIEMNTUL VIATA, o viziune mai corecta privind posibilitatea reala de a face optiuni in viata.
Linkul este acesta si sfatuiesc pe cei care nu au parcurs-o inca sa o faca:
jocul vietii si cum sa-l joci
Desigur, pentru a o accepta, nivelul de constienza trebuie deja sa fie destul de ridicat. Si desigur nu ma refer aici ca nu ar putea fi inteleasa din cei 5% minte constienta, dar stiu deja foarte multi care o cunosc bine si totusi subconstientul face total abstractie de ea, semn ca "lectia nu a fost cu adevarat inteleasa". Proba va fi intotdeauna facuta de "lectiile de viata" pe care inca le parcurgem fiecare.
Filozofand putin asupra termenului, el vine ca si sentiment/senzatie desigur din structura Sinelui, doar ca este preluat de minte, ca si alte notiuni, iubirea spre exemplu, si coborat intr-o "armonica" aflata la indemana interpretarilor ei. Ce se obtine de aici veti sesiza cu usurinta la...oglindirile voastre in ceilalti. Numai la voi, desigur NU. Si asta deoarece sunteti implicati in acea experimentare a "libertatilor voastre".
Oricum, extrapoland putin, nu putem sa nu vedem unde ne-a dus iluzia liberului arbitru: am crezut ca avem dreptul sa schingiuim natura, sa chinuim animalele si oamenii care ne pareau mai slabi competitori decat noi ne defineam a fi, am tot facut "scenarii" despre cum "ar trebui sa fie" lumea si viata, facand abstractie totala de faptul ca noi aici jucam un joc ale carui reguli NU POT FI EVITATE, daca avem pretentia de a nu tot fi...looser-i. Pentru simplul motiv ca...nu noi am creat jocul !
Orice obiect nou achizitionam, prima "responsabilitate" pe care ne-o asumam este sa citim, sa luam la cunostiinta despre "modul de intrebuintare", nu? Cel putin "producatorul" se ingrijeste sa ne avertizeze de rigorile pe care ni le asumam DACA NU TINEM CONT de ceea ce el, ca producator, ne-a pus la dispozitie. S-ar presupune ca Creatia nu are "mod de intrebuintare" care sa ne asigure "buna functionare"? Sau s-ar putea presupune ca "cel mai complex echipament din Creatie" este si cel mai...arbitrar de utilizat?
Mai la obiect as putea spune ca "liberul arbitru" este instrumentul pus noua la dispozitie...pentru a putea..."gresi". Si cum "greseala" nu exista, inseamna ca rolul ei este acela de a face posibila experienta. Cum?
Desigur prin a ne indeparta de ADEVAR. Daca insa ne-am maturizat si de acum consideram cA experienta ne-a fost de ajuns, este cazul sa ne re-apropiem de ADEVARUL care noi SUNTem, tocmai alegand mereu...ALEGEREA. Pentru ca daca ai calitatea/calificarea/ATENTIA/vibratia sa observi, va trebui sa recunosti ca in fiece moment viu este LIMPEDE CARE ESTE ALEGEREA DE FACUT.
Revenind la frumoasa pereche de ieri, nu se putea sa nu observ un cliseu des intalnit si aflat in "karma colectiva": fata se afla aparent intre doua "iubiri". Prima, desigur, dateaza de la varsta frageda si in ea se regaseste aspectul psihologic "tata" sau "protector", acela care pare ca asigura securitatea si certitudinile vietii, "adapostul", "caminul", -varianta mult privita de mine de-a lungul a multi ani de zile...acel "acasa"...El pare ca este sprijinul la greu, persoana "inteleapta si ingaduitoare", care a vazut si inteles si acceptat multe...
Nici nu mai conteaza ca relatia nu are un ACUM viu, ca acolo nu se mai traieste nimic altceva decat un respect, o anume consideratie pentru un "trecut" oricum mort, privit din pretentia de "inima" a mintii acolo este iubire...Si sa ma ierte inimioara care a fost ieri aici, daca crede cumva ca vorbesc exact despre ea. De fapt eu ma refer la un cliseu aflat in subconstientul colectiv si pe care l-am regasit intr-o varietate mare de manifestari cu aspect "personal", unde fiecare putea sa jure ca este "drama vietii lui/ei". Va dezamagesc, nu traiti nici macar ceva "personal" ci o reflectie a unui sablon din subconstientul colectiv, in care va gasiti "prinsi" din propria neatentie, din perceptia hipnotica pe care va mai permiteti inca sa o aveti. Si acum in mine sa gasesc urme adinci lasate cam de o astfel de perceptie, al carei "beneficiar indirect" am fost.
Pentru toti cei aflati intr-o aparent astfel de dilema, va asigur eu si orice minte luminata vreodata, ca IUBIREA se caracterizeaza prin a fi VIE, in exact momentul viu, ACUM. Orice pretentie de iubire care are argumentele in trecut sau in viitor e doar vis al mintii, si inca unul pe care eu il definesc a fi cosmar.
IUBIREA parteneriala este rezulatatul si nu motivul interactiunii intre feminin si masculin, care interactiune DACA NU MAI ESTE, iubirea a fost o iluzie a mintii si a fost consumata.
Care e legatura cu "liberul arbitru"? Pai este evident ca acea pretentie de iubire a mintii nu pemite manifestarea unei iubiri a inimii si aici putem "vedea" doar si alege din limpezime sau chiar din temperatura relatiei barbat/femeie, care demonstreaza viul in acum. Sau ne putem ascunde in spatele "libertatii de a alege" si sa optam pentru non-viata, cum ades se petrece. De ce?
Din simplul motiv ca, pentru minte siguranta aceea iluzorie capatata prevaleaza in fata oricarei alte valori. Pentru a ne ascunde noua insine ADEVARUL, le denumim pe ambele "iubiri" si apoi spunem ca "simtim noi" cum ca una este riscata, -adica nu a fost validata de timp- in timp ce cealalat are valoarea statorniciei...chiar de e moarta. Uneori, ca lucrurile sa fie si mai puternic ascunse, dam vina pe existenta unuia sau mai multor copii, fara sa acceptam ca moartea ii va amprenta si pe ei cu non viata dintre partenerii presupusi. Si aici sunt foarte multe exemple de exercitii de viata ...partiale.
Am sa va mai exemplific cu un fapt din viata mea. In urma cu cca. zece ani m-a atras foarte mult ideea de a deveni bretarian. Stiam ca nu trebuie sa fac aceasta alegere din minte. Ceea ce nu eram atat de convins, pe cat aveam sa devin, era faptul ca emotionalul nu avea sa imi permita experimentul pana la capat. Asa ca degeaba ajunsesem sa imi rezum hrana la cinci boabe de strugure pe zi, cu o bucurie imensa ca experienta, pentru ca apropiindu-se Craciunul aveam sa aflu cat de 'importante" erau ...sarmalele in viata mea. Au trecut anii si mi-am mai propus bretarianismul cand energetica fiintei, bazata pe o sexualitate inalta si sustinuta, mi-ar fi permis accesul la aceasta realizare. Dar iar nu avea sa se realizeze, deoarece parteneriatul meu de atunci nu era suficient de constant, ca prezenta. Si cum toata Creatia este doar o alcatuire energetica si vibrationala, eu tot crescand in vibratie, acum ma aflu iar intr-o situatie imposibila. De cateva luni am o minunata partenera, si prezenta si deosebit de constienta si deschisa unei sexualitati inalte. Ca atare nivelul meu vibrational nu numai ca este foarte inalt, dar in mod constant creste.
Ea a parcurs cu o determinare uimitoare etapele de la semiconstienta la constienta, a reusit sa minimizeze atat valoarea subconstientului cat si a corpului emotional in experienta ei si a ales sa treaca la...bretarianism. Din punct de vedere vibrational, pentru punctul in care ea se gasea, a fost o experienta atat utila cat si fezabila. Ca atare acum eu ma aflu langa o partenera care de mai bine de o luna a devenit bretarian in timp ce eu, chiar daca timp de zece ani mi-am dorit aceasta experienta, acum NU MI-O MAI POT PERMITE. Degeaba as invoca eu liberul arbitru si in baza lui as alege sa nu ma mai hransec dens, aportul de vibratie adus de parasirea hranei la nivelul la care eu vibrez ar corespunde parasirii vehiculului fizic, care nu ar rezista ACUM la asa o crestere brusca. Pentru ca bretarianismul este o CALE DURA de ridicare a frecventei.
Ce am vrut sa explic prin asta este faptul ca DA, alegerile ne stau la dispozitie PERMANENT. Dar daca nu avem limpezimea sa vedem si consecintele acelor alegeri, uneori pentru experimentator urmeaza efecte care distrug oportunitatea pentru care am venit. Si nu ca destruparea noastra ar fi o catastrofa in Creatie, dar insist sa nu uitam ca NU DEGEABA SUNTEM AICI, si ca nu am venit doar ca sa avem...de unde pleca.
Chiar ne amuzam aseara, facand masuratori radiestezice, cat de perfect suntem inlantuiti, in Creatie, fara a fi si constienti de asta mereu. Pentru ca eu sa pot reaborda, fara "risc", hranirea cu prana ar mai fi necesar ca in planul acesta sa mai existe minim patru entitati care sa vibreze pe minim frecventa mea si sa aiba minim acelasi punct de constienta. Cam asa arata Legile Creatiei, acelea care de cele mai multe ori nici nu banuim cat de mult ne fac viata.
Dar pentru cel care chiar vrea un exemplu de carte care sa-l lamureasca cum e cu "liberul arbitru" in Creatie, ii sta la dispozitie o carte scrisa la inceputul secolului trecut, de un autor ramas anonim, dupa stiinta mea. Cartea se numeste "Viata Impersonala" si ma voi stradui sa va dau un link pentru downloadare.
viata impersonala
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu